main logo
4823

O expoziție a artistului plastic Glebus Sainciuc, organizată la Chișinău

O expoziție stradală a renumitului artist plastic Glebus Sainciuc, însoțită de parodiile lui Petru Cărare, poate fi admirată la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR). Cu genericul „Glebus Sainciuc și scriitorii”, expoziția e un bun prilej de a zâmbi și de a redescoperi talentul celor doi regretați maeștri.

O expoziție a artistului plastic Glebus Sainciuc, organizată la ChișinăuImagine simbol

Expoziția cuprinde nouă planșe cu șarjele lui Glebus Sainciuc și parodiile lui Petru Cărare, pe care poetul le-a dedicat unor poeți și prozatori de la noi, transmite Știri.md cu referire la Moldova1.md.

Cei 16 scriitori parodiați sunt nume de referință ale literaturii române dintre Prut și Nistru - Grigore Vieru, Arcadie Suceveanu, Vasile Romanciuc, Liviu Damian, Agnesa Roșca, Serafim Saca, Ion Vatamanu, Nicolae Esinencu, Marcela Benea, Aureliu Busuioc, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Petru Zadnipru, Emilian Bucov, Leo Butnaru și Nina Josu.

„Am făcut această expoziție în care sunt doi creatori - unul de șarje, Glebus Sainciuc, și altul de parodii, Petru Cărare, inegalabili ambii. Am scos muzeul în stradă, toate șarjele, toate piesele sunt din arhiva muzeului nostru”, a menționat directoarea instituției, Maria Șleahtițchi.

Vizitatorii au fost plăcut surprinși de reîntâlnirea cu opera celor doi mari creatori.

„O combinație dintre parodiile lui Petru Cărare și șarjele lui Glebus Sainciuc. Ce poate fi mai interesant? Admir toate frazele lui Cărare, e foarte bonom în expresiile lui, în poezia lui, trebuie readus, lumea uită de el”, a remarcat scriitoarea Mihaela Perciun.

„Pe toți cei care sunt desenați aici i-am văzut pe viu, îi cunosc. Atunci când desena, se vede că asta era clipa, ambianța, că omul se manifestă diferit în diferite ambianțe, în funcție de eveniment avea și expresia omului”, a relevat muzeograful Victor Vasilachi.

„Maestrul Sainciuc, care era prezent la toate evenimentele de la Uniunea Scriitorilor, fura chipul celor care erau acolo, dăruindu-l, de fapt. Îl fura ca să-l dăruiască literaturii române și memoriei literaturii române”, a spus Maria Șleahtițchi.

Lică Sainciuc, fiul marelui artist, a fost și el prezent la inaugurarea vernisajului și a apreciat ideea unei expoziții stradale.

„E foarte interesant, este un fel de completare a Aleii Clasicilor. E mai cu umor un pic. Asta ar fi o mare bucurie pentru Glebus, că-i în stradă și că lumea trece...”, a menționat Lică Sainciuc, artist plastic.

Expoziția stradală „Glebus Sainciuc și scriitorii” poate fi văzută la Muzeul Național al Literaturii Române până pe 31 mai.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării