stiri Logo
main logo
main logo
439

O cotă de 5% din taxele studenților străini ar putea fi direcționată către MEC

O cotă de 5% din veniturile universităților publice obținute din taxele studenților străini va fi transferată către Ministerul Educației și Cercetării. Măsura este prevăzută într-un proiect al MEC pentru modificarea metodologiei de finanțare a instituțiilor publice de învățământ superior.

O cotă de 5% din taxele studenților străini ar putea fi direcționată către MECFoto: IPN

Potrivit documentului, fondurile vor fi utilizate pentru internaționalizarea învățământului superior, inclusiv participarea la târguri educaționale, promovarea ofertelor de studii peste hotare și aderarea la rețele academice europene, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Autorii proiectului susțin că un mecanism centralizat va facilita atragerea unui număr mai mare de studenți străini și va spori vizibilitatea universităților din Moldova.

Conform notei fundamentale a proiectului, printre cheltuielile prevăzute se numără închirierea spațiilor expoziționale la târguri educaționale, realizarea materialelor promoționale și plata cotizațiilor în organizații academice europene, precum European University Association.

Proiectul face parte dintr-un pachet amplu de modificări menite să sprijine atragerea studenților străini și să ajusteze finanțarea universităților publice, ținând cont de programele cu costuri ridicate și numărul redus de studenți.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici