O conațională a încercat să scoată din țară mii de euro fără să-i declare
Polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău în coordonare cu funcționarii vamali au reușit să anihileze un caz de transportare ilegală a mijloacelor financiare
Potrivit Poliției de Frontieră o cetățeancă a Republicii Moldova intenționa să ajungă în Italia cu 26.000 euro, aproximativ 492.000 de lei moldovenești, fără a-i declara la vamă, conform legii, transmite Știri.md.
Persoana s-a prezentat ieri, 12 aprilie 2024, printre pasagerii cursei „Chișinău-Milan Bergamo.”
În cadrul controlului de securitate au fost observate bancnotele în geanta de mână, ulterior la extinderea verificărilor, echipa comună a descoperit cei 26.000 euro.
Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este transmis pentru cercetare Direcției urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.