main logo
427

O companie imobiliară, amendată pentru că a plasat panouri publicitare fără autorizare

O agenție imobiliară a fost amendată pentru că a plasat panouri publicitare, pe pereții clădirilor, fără a avea permisiunea administrației publice locale.

O companie imobiliară, amendată pentru că a plasat panouri publicitare

Mai exact, SRL Pro Imobil Grup a fost recunoscută vinovată de comiterea contravenției prevăzute de art. 364 alin. (1) din Codul contravențional și sancționată cu amendă în mărime de 36 unități convenționale. Și asta pentru faptul că timp de două luni, pe strada Bănulescu Bodoni a admis amplasarea mijloacelor publicitare exterioare fără a avea autorizația sau permisiune, relatează Știri.md cu referire la bizlaw.md.

Nefiind de acord sancțiunea, compania imobiliară a contestat-o în instanță. Magistrații Judecătoriei Chișinău a respins contestația depusă. Reprezentanții companiei au depus recurs solicitând casarea acesteia și încetarea procesului contravențional, invocând faptul că nu sunt indicate datele persoanei care reprezintă persoana juridică, dar și actul de reprezentare a acesteia, fapta descrisă de către agentul constatator nu se încadrează în baza art. 364 alin. (1) din Codul contravențional. La fel, a indicat că nu sunt specificate mijloacele de probă și mijloacele tehnice utilizate la constatarea faptei.

Vinovăția agentului economic nu a fost dovedită, nu au fost identificate și audiate persoanele prezente la momentul comiteri pretinsei fapte contravenționale, prin ce întreprinderii i s-au încălcat drepturile prevăzute de art. 443 din Codul contravențional, se mai spune în motivarea recursului. 

Examinând recursul, magistrații Curții de Apel Chișinău au costatat, însă, că vina companiei a fost demonstrată integral prin procesul-verbal, imaginile foto efectuate la fața locului, declarațiile martorilor, cât și alte probe administrate în cadrul cercetării. Prin urmare, compania va trebui să achite amenda.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării