O companie aeriană relansează zborurile din Chișinău spre Dubai
Compania aeriană „Flydubai” revine pe Aeroportul Internațional Chișinău (AIC). Începând cu 17 septembrie 2025, aceasta va opera zboruri din Chișinău spre Dubai.

Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână, în fiecare miercuri și duminică, transmite Știri.md.
„Revenirea acestui operator dinamic nu doar extinde rețeaua noastră de rute, ci reflectă și viziunea comună de a aduce mai aproape oameni și culturi. Acest parteneriat reînnoit întărește angajamentul nostru de a oferi pasagerilor conexiuni mai bune și opțiuni de călătorie accesibile”, a menționat Sergiu Spoială, administratorul interimar al Aeroportului Internațional Chișinău.
Flydubai este o companie aeriană cu sediul în Dubai, care operează zboruri către peste 120 de destinații în 58 de țări, din Africa, Asia Centrală, Caucaz, Europa de Est şi Orientul Mijlociu.