main logo
8011

O bunică din Republica Moldova a câștigat titlul Grandma Universe

Republica Moldova a participat în acest an pentru a doua oară la concursul internaţional Grandma Universe, desfăşurat în oraşul Sofia, Bulgaria, în perioada 20 - 22 ianuarie.

Ţara noastră a fost reprezentată în acest an de Iraida Gorea, o bunică de 52 de ani, originară din Ialoveni, transmite Știri.md cu referire la Noi.md.

Pentru prestaţia pe care a avut-o, Iraida s-a întors acasă cu titlul "Grandma World" (Bunica Lumii), dar şi cu multe impresii frumoase. 

„Acest concurs la noi, din păcate, nu se organizează, din cauza lipsei banilor. Eu am fost sprijinită de preşedintele ţării. Am apelat la el, pentru că nu mai ştiam la cine să merg. La concurs, am avut foarte mari emoţii. În ultimul moment am crezut că nu voi avea curaj să intru în scenă. Am vorbit doar de bine Republica Moldova", a declarat Iraida pentru Noi.md

Reprezentanta Moldovei a împărţit cadouri tuturor participantelor la concurs cu simbolurile ţării noastre şi a învăţat pe fiecare în parte să danseze o horă moldovenească. 

La concursul Grandma Universe au participat concurente din 24 de ţări, printre care Belgia, Germania, Ucraina, Coreea de Sud şi altele. 

Cea mai tînără bunică din cadrul concursului a fost cea a Ucrainei de 43 de ani, iar cea mai în vîrstă a venit din Peru şi avea 83 de ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării