main logo
4706

O bombă de aruncător a fost găsită pe un câmp din raionul Ștefan Vodă

O bombă de aruncător a fost descoperită ieri, 8 octombrie, în raionul Ștefan Vodă. La fața locului au intervenit imediat geniștii pentru a o neutraliza.

O bombă de aruncător a fost găsită pe un câmp din raionul Ștefan VodăColaj: Știri.md

Potrivit Ministerului Apărării al Republicii Moldova, echipa de geniști din Batalionul Geniu „Codru” a fost solicitată ieri, 8 octombrie, în localitatea Talmaza din raionul Ștefan Vodă, pentru a neutraliza o bombă de aruncător de calibrul 82 mm, transmite Știri.md

Obiectul exploziv a fost descoperit pe un teren arabil în extravilanul localității.

Superiorul echipei de geniști, sergent clasa III Andrei Matei, a menționat că proiectilul data din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Acesta a fost neutralizat în condiții de maximă securitate.

Ce trebuie să facă moldovenii care au depistat un obiect exploziv:

- Să anunțe imediat Serviciul 112 sau autoritățile publice locale (Primăria, Poliția);

- Să marcheze locul depistării obiectului exploziv;

- Să NU atingă munițiile cu mâna sau cu alte obiecte;

- Să NU lovească sau miște munițiile găsite în pământ sau la suprafață;

- Să NU demonteze focoasele sau alte componente;

- Să NU arunce în foc obiectul exploziv.

Foto: Ministerul Apărării al Republicii Moldova

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării