main logo
372

Numărul celor care au acces la serviciile fiscale electronice a crescut

Numărul persoanelor fizice și juridice care au acces la serviciile fiscale electronice a crescut, în prima jumătate a anului curent, față de finalul anului 2018, cu 7,6% și a alcătuit peste 185,8 mii.

Numărul celor care au acces la serviciile fiscale electronice a crescutFoto: liberalmetropolitanomx.com

Dinamica se datorează creșterii rapide a numărului persoanelor fizice care beneficiază de acces la serviciile fiscale electronice, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Potrivit datelor Direcției generale tehnologii informaționale în domeniul fiscal din cadrul Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), numărul persoanelor fizice a sporit cu 10,3% și a alcătuit peste 107,6 mii, iar numărul persoanelor juridice –cu 4,2% și a constituit circa 78,2 mii.

Declarația electronică, Declarația rapidă, Contul curent al contribuabilului, e – Factura, e - Cerere și alte servicii care simplifică procesul de raportare fiscală și de interacțiune a contribuabililor cu SFS, precum și accesul la informațiile din domeniul fiscal au fost printre cele mai solicitate servicii fiscale electronice în perioada de referință.

Persoanele juridice pot beneficia de acces la serviciile fiscale electronice, în baza acordului de conectare la aceste servicii încheiat cu CTIF prin intermediul Centrelor de conectare a acestuia.

Persoanele fizice care doresc să utilizeze serviciile fiscale electronice o pot face, autentificându-se pe portalul www.servicii.fisc.md sau www.raportare.gov.md prin intermediul serviciului guvernamental de autentificare și control al accesului MPass. 

Cetățenii pot utiliza serviciile respective cu ajutorul semnăturii electronice eliberate de CTIF sau de către alți prestatori de servicii acreditați în domeniul semnăturii electronice avansate calificate.

Pentru a obține mai multe informații despre procedura de conectare la serviciile fiscale electronice, persoanele interesate pot suna la Centrul unic de apel al SFS: 080001525, deservit de Direcția asistență clienți a CTIF. 

Operatorii Centrului de apel lucrează zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00. 

Apelurile la numărul 080001525 sunt gratuite și pot fi efectuate din orișicare localitate a republicii de la orice telefon mobil sau fix.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării