Număr-record: Peste 153.000 de persoane s-au asigurat medical de la începutul anului
Peste 153.000 de persoane au achitat, în primul trimestru al anului 2026, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Este cel mai mare număr de plătitori înregistrat până la 31 martie în istoria Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Imagine simbolDatele arată că numărul celor care s-au asigurat individual este cu peste 9.000 mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, transmite Știri.md.
Majoritatea plătitorilor, circa 152.000 de persoane, au achitat suma de 2.527 de lei. Din această categorie fac parte proprietarii de terenuri agricole, persoanele fizice care desfășoară activități independente în comerțul cu amănuntul (cu excepția produselor accizabile), fondatorii de întreprinderi individuale și gospodării țărănești, deținătorii de patentă, arendașii și arendatorii, persoanele implicate în achiziția de produse fitotehnice sau horticole, cetățenii străini cu drept de ședere în Republica Moldova, dar și alte persoane neangajate și neasigurate de Guvern.
Totodată, aproximativ 1.450 de persoane neangajate din domeniul profesiilor juridice, precum avocați, notari sau executori judecătorești, precum și cei care practică independent medicina de familie, au plătit prima integrală, în valoare de 12.636 de lei.
În total, în primele trei luni ale anului, în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală au fost acumulate peste 388 de milioane de lei. Suma este cu 98 de milioane de lei mai mare decât în perioada similară a anului trecut.
Autoritățile atenționează că persoanele care nu s-au asigurat în termenul legal vor achita, începând cu 1 aprilie, prima integrală de 12.636 de lei, precum și penalități pentru fiecare zi de întârziere.
Statutul de persoană asigurată individual este acordat din momentul achitării primei și este valabil până la 31 ianuarie 2027.