main logo
1689

Nu și-a îndeplinit atribuțiile de 2 luni: De ce Guțul nu poate fi demisă

Bașcanul Găgăuziei, aflată în arest, nu și-a îndeplinit atribuțiile de peste două luni. Conform legii, deputații locali pot demara procesul de înlăturare, dar este o problemă: această normă nu este obligatorie, iar Guțul poate fi suspendată din funcție doar dacă este instanța de judecată o declară vinovată, transmite corespondentul IPN din Autonomie Găgăuză.

Nu și-a îndeplinit atribuțiile de 2 luni: De ce Guțul nu poate fi demisăFoto: IPN

Procedurile de suspendare

Atribuțiile bașcanului pot înceta înainte de termen dacă acesta comite o infracțiune, se arată în partea a 9-a din articolul 14 al Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Totodată, articolul 71, în partea a 4-a, din aceeași lege indică posibilitatea ca atribuțiile de bașcan să înceteze înainte de termen în caz de incapacitate de a-și îndeplini sarcinile pentru mai mult de 60 de zile, fapt confirmat de instanță în termen de 30 de zile de la primirea cererii.

Odată ce funcția de guvernator al Găgăuziei devine vacantă, Adunarea Populară convoacă alegeri, care au loc în termen de cel mult trei luni din ziua în care locul a devenit vacant.

Lacune juridice 

Pentru a începe procedura de demitere a bașcanului, cineva trebuie să se adreseze instanței, dar legea nu precizează expres cine anume poate face asta. 

Deputatul de la Comrat, Alexandr Tarnavskii, a anunțat despre „lacuna juridică” în blogul său: „Nu este specificat cine poate fi inițiatorul unei căi de atac, ceea ce creează incertitudine juridică”.

Potrivit lui Tarnavskii, teoretic, oricare entitate – de la Adunarea Populară până la un simplu cetățean moldovean – se poate adresa în instanță.

De asemenea, deputatul consideră că, în conformitate cu ierarhia actelor normative, legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei are prioritate juridică în raport cu statutul Găgăuziei. 

„În situația actuală, încetarea înainte de termen a atribuțiilor bașcanului este posibilă dacă aceasta este declarată vinovată de comiterea unei infracțiuni, pe baza unei hotărâri judecătorești intrate în vigoare”, a declarat Tarnavski.

Avocatul Ivan Burgudji, fost deputat găgăuz, a menționat că statutul Găgăuziei „a priori nu trebuie să contrazică prevederile Constituției și ale legii cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei, unde lipsește termenul de 60 de zile.

„În acest caz, bașcanul poate fi demis numai dacă e pronunțată sentința cu declararea vinovăției și dacă aceasta intră în vigoare. Adunarea Populară a Găgăuziei nu are posibilitate și niciun drept să emită o hotărâre de demitere a bașcanului”, a declarat Burgudji pentru IPN. 

La discreția Adunării Populare de la Comrat

Șeful Cancelariei de Stat de la Comrat, Serghei Cernev, menționează că ar trebui să existe o instanță cu rol analog Curții Constituționale de la Chișinău. Aceasta ar fi instanța care ar trebuie să interpreteze legile. Dar din moment ce nu există o astfel de instanță, punctele controversate din lege „sunt lăsate pe seama Adunării Populare”. 

Potrivit lui Cernev, Adunarea Populară beneficiază de această situație, deoarece există reprezentanți atât în Adunarea Populară, cât și în Comitetul Executiv, care „au preluat complet puterea în Găgăuzia” și vor amâna decizia în cazul Evgheniei Guțul.

Ce se întâmplă în Adunarea Populară a Găgăuziei

Vicepreședintele forului de la Comrat, Gheorghe Leiciu, a declarat pentru IPN că există două modalități de încetare a activității bașcanului – înlăturarea la inițiativa Adunării Populare, în caz de încălcare a legii și săvârșirea unei infracțiuni confirmate de instanța de judecată. 

Ceea ce ține de prevederea legată de neîndeplinirea atribuțiilor de către bașcan pentru mai mult de 60 de zile, „lucrurile nu sunt univoce”, afirmă Leiciu. 

„Se pune întrebarea obligativității. Mai mult de 60 de zile poate fi interpretat diferit. Ar putea fi 90 sau 120 de zile. Când anume să se aplice”, se întreabă Leiciu.

Trebuie de remarcat faptul că termenul 60 de zile de neîndeplinire a atribuțiilor bașcanului a fost introdus ca normă legală în martie 2024, când Evghenia Guțul deja era în fruntea Autonomiei Găgăuze. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării