Noul șef al IGSU, Aurel Baciu, a fost prezentat efectivului
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a prezentat efectivului noul șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI, Aurel Baciu.

Totodată, conducerea MAI a adus mulțumiri și recunoștință fostului șef al IGSU, colonelului serviciului intern Oprea Alexandru, pentru activitatea desfășurată și proiectele realizate, transmite Știri.md.
Daniella Misail-Nichitin a subliniat că, datorită aportului său, Republica Moldova a devenit membră cu drepturi depline în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
La fel, conducerea Ministerului de resort și-a exprimat convingerea că noul șef va continua fortificarea proceselor inițiate în domeniul prevenirii și lichidării consecințelor situațiilor excepționale, precum și alinierea procedurilor și protocoalelor de intervenție la standardele europene.
Noul șef al IGSU al MAI, Aurel Baciu, a mulțumit pentru încrederea acordată și a dat asigurări că instituția va continua realizările în domeniul gestionării situațiilor de urgență și va depune eforturi susținute pentru fortificarea acestora.
Aurel Baciu preia funcția de șef al IGSU astăzi, 18 septembrie, pe un termen de cinci ani.