Nouă ani de pușcărie pentru 1,2 milioane de lei: Condamnatul și-a păcălit un prieten
Un bărbat de 42 de ani a fost condamnat la nouă ani de închisoare, fiind acuzat de escrocherie. Totodată, inculpatului i-a fost interzisă ocuparea unor funcții și exercitarea activităților legate de gestionarea bunurilor materiale și a mijloacelor financiare pe o perioadă de cinci ani.
Foto: Procuratura GeneralăPotrivit probelor, în anul 2020, inculpatul a indus în eroare un bărbat și, profitând de relația apropiată dintre ei, a obținut un autoturism și un apartament în baza unor procuri, asumându-și obligații financiare pe care, încă de la început, nu a avut intenția să le îndeplinească, transmite Știri.md.
Inițial, sub pretextul achiziționării în rate a automobilului, inculpatul a preluat vehiculul și ulterior l-a înstrăinat fără a achita contravaloarea către proprietar. Ulterior, continuând acțiunea frauduloasă, acesta a convins victima să îi elibereze o altă procură, de această dată pentru a facilita vânzarea apartamentului. Apartamentul a fost vândut, însă sumele obținute nu au fost returnate părții vătămate.
Conform înțelegerii dintre cei doi, o parte din suma obținută urma să fie utilizată pentru îngrijirea și tratamentul tatălui victimei, aflat într-o stare gravă de sănătate, iar restul să fie transferat părții vătămate.
Inculpatul, intrând în posesia fondurilor rezultate din ambele tranzacții, nu le-a restituit, folosind sumele în scopuri personale, cauzând victimei un prejudiciu material de peste 1.250.000 lei.
Dosarul a fost examinat în lipsa inculpatului, acesta eschivându-se de la urmărirea penală și fiind dat în căutare.
Instanța a dispus încasarea, din contul inculpatului în beneficiul victimei, a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în sumă de 1.254.800,49 lei, precum și a prejudiciului moral, în sumă de 50.000 lei.
Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.