main logo
1393

Nosatîi: Moldova trebuie să investească în sistemul de apărare națională

Republica Moldova trebuie în continuare să investească în apărarea națională, întrucât efecte colaterale ale războiului dus de Federația Rusă în Ucraina asupra țării noastre pot să mai aibă loc. Declarațiile au fost făcute de către ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, după ce la sfârșitul săptămânii trecute a căzut o dronă de tip Shahed, utilizată de Rusia, în apropierea satului Etulia.

Nosatîi: Moldova trebuie să investească în sistemul de apărare naționalăFoto: Realitatea.md

„Este destul de periculoasă, capacitatea de explozibil, circa 50 de kilograme putea să aibă o pagubă imensă, ceea ce putea fi soldată cu jertfe umane. Ceea ce încă o dată demonstrează că amenințarea principală care actualmente vine la securitatea militară a statului vine din partea Federației Ruse și atât timp cât continuă războiul în Ucraina, efectele colaterale sau efecte de a ne încerca capacitatea noastră, poate să aibă loc”, spune Anatolie Nosatîi, transmite Știri.md, cu referire la moldova1.md. 

Potrivit ministrului, Republica Moldova trebuie să continue să investească în sistemul de apărare națională pentru asigurarea securității cetățenilor. 

În acest context, Anatolie Nosatîi subliniază că autoritățile continuă negocierile cu partenerii externi pentru a consolida forța de apărare a Republicii Moldova. 

Știri.md amintește că Poliția de Frontieră a anunțat în ziua de 11 februarie că în zona frontierei moldo-ucrainene au fost depistate fragmente de dronă de tip „Shahed”.

La scurt timp, președintele R. Moldova, Maia Sandu, premierul Dorin Recean și ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi, au venit cu o reacție în care condamnă atacurile recente ale Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Inspectoratul General al Poliției a anunțat că în cadrul cercetărilor, specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției au depistat partea de luptă a dronei care conținea circa 50 de kilograme de explozibil.

Echipele de specialiști de la Bombteh au reușit să neutralizeze încărcătura explozivă.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării