main logo
29052

Noile cărți de identitate, valabile pentru călătorii în UE? Ce spune ASP

Peste 125.000 de cetățeni ai Republicii Moldova au obținut, începând cu luna aprilie curent, cărți de identitate de model nou, iar alți peste 40.000 urmează să le ridice în perioada următoare. Cărțile de identitate ce corespund rigorilor europene ar putea deveni document de călătorie în spațiul Uniunii Europene chiar înainte de aderarea oficială a R. Moldova la spațiul comunitar, anticipează autoritățile.

Noile cărți de identitate, valabile pentru călătorii în UE? Ce spune ASPFoto: moldova1.md

„Am trecut de pragul de 165.000 de cereri de cărți de identitate și cifra de 125.000 de cărți eliberate. Asta înseamnă că noi menținem o curiozitate destul de mare și o dorință a cetățenilor noștri să-și preschimbe sau să se documenteze pentru prima dată. Vorbim aici și de tineri de până la 18 ani, care, în majoritatea cazurilor, obțin prima carte de identitate din viața lor. O bună parte dintre aceste cărți de identitate, în proporție de 80 - 85%, sunt cu semnătură electronică, care, vreau să reamintesc, este de asemenea gratuită în procesul de liberare a primei cărți de identitate”, a declarat Mircea Eșanu, directorul Agenției Servicii Publice (ASP), transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Potrivit lui Mircea Eșanu, peste 300 de cărți de identitate de generație nouă, inclusiv una ce conține semnătura electronică, au fost solicitate de moldovenii din diasporă.

„Ei pot beneficia de noua cartea de identitate, adresând-se la toate secțiile consulare ale Republicii Moldova”, a precizat directorul ASP.

Mircea Eșanu a ținut să sublinieze că noua carte de identitate constituie un instrument esențial pentru procesul de digitalizare a serviciilor publice.

„Peste 300 de servicii publice sunt deja accesibile. În majoritatea cazurilor, cetățenii nu le pot accesa fără o identificare electronică. Or, semnătura electronică înlocuiește, pe de o parte, semnătura olografă, cea făcută cu mâna, dar și identificarea. Acesta a fost unul din elementele care a stat la baza deciziei de a emite cartea de identitate gratuit, împreună cu semnătura electronică. Operatorii bancari mari deja accepta semnătura digitală ca formă de identificare a persoanei de la distanță, deci ea vă poate salva timp”, a mai spus directorul ASP.

Întrebat dacă noua carte de identitate ar putea deveni și document de călătorie în spațiul european, Mircea Eșanu a precizat că acest obiectiv este o prioritate pentru ASP, însă realizarea lui este planificată pe termen mediu. Totuși, având în vedere că Republica Moldova îndeplinește deja toate cerințele tehnice impuse de UE, există șanse ca acest lucru să se întâmple chiar înainte de aderarea oficială a R. Moldova la Uniunea Europeană.

Amintim că ASP a început să emită, din luna aprilie curent, un nou tip de buletin de identitate pentru toți cetățenii Republicii Moldova - cărți de identitate, adaptate cerințelor europene.

Guvernul a anunțat atunci că va oferi gratuit un milion de cărți de identitate pentru persoanele care le solicită în regim obișnuit. Ulterior, eliberarea acestui document va deveni contra cost, iar prețurile vor fi semnificativ mai mari decât cele actuale.

Cartea de identitate nu conține informația despre domiciliul sau reședința temporară a titularului, datele fiind disponibile pe platforma guvernamentală MConnect. Astfel, titularii nu vor mai fi obligați să schimbe actele de identitate atunci când își schimbă locul de trai.

Totodată, în noua carte de identitate este încorporat mediul de stocare electronică a datelor, care include atât datele din formatul tipărit și cele biometrice - imagine facială, amprente digitale, cât și mijloacele semnăturii electronice calificate și certificatele cheilor publice.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării