main logo
6410

Noi reguli pentru călătorii din România. Sunt vizați și unii moldoveni

​Începând cu 31 martie 2024, cetățenii României care călătoresc în zona Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră.

Noi reguli pentru călătorii din România. Sunt vizați și unii moldoveniImagine simbol

Astfel, Ministerul Afacerilor Interne de la București a prezentat o serie de reguli pe care cetățenii României, inclusiv moldovenii cu cetățenie română, trebuie să le îndeplinească odată cu alăturarea României la spațiul liber de călătorie Schengen, transmite Știri.md.

„Începând cu 31 martie 2024, cetățenii care călătoresc în zona Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Polițiștii vor fi în continuare prezenți în aeroporturi și vor putea verifica identitatea și situația legală a persoanelor pentru a preveni și combate posibilele infracțiuni. Acțiunile Poliției nu vor avea ca obiect controlul trecerii de frontieră, ci vor viza în special combaterea criminalității transfrontaliere, a migrației ilegale și verificarea valabilității dreptului de ședere în spațiul Schengen, iar aceste verificări vor fi inopinate.

Atunci când o persoană ridică suspiciuni pertinente, polițistul va putea face demersuri pentru a stabili identitatea acesteia și verificări în bazele de date operative. Dacă persoana respectivă face obiectul unei semnalări, este căutată în vederea arestării sau extrădării, deține documente false sau expirate de călătorie, nu are drept de ședere în spațiul Schengen sau necesită verificări suplimentare, va fi condusă într-un spațiu special amenajat pentru continuarea acestor verificări și luarea măsurilor legale.

În situația în care suspiciunile nu se confirmă sau nu restricționează dreptul de a părăsi teritoriul național, persoana își poate continua călătoria. Dacă acestea se confirmă, persoanei respective i se va întrerupe călătoria și se vor aplica măsurile legale. Persoanele urmărite general sau internațional vor fi reținute și predate Poliției”, se arată în mesajul MAI de la București.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării