Noi dosare pe numele lui Plahotniuc: Unele ar putea ajunge în instanță în câteva luni
Procuratura Anticorupție continuă investigarea mai multor cauze penale, inclusiv dosare noi în care este vizat fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, iar unele episoade ar putea ajunge în instanță în următoarele luni. Declarația a fost făcută de șeful PA, Marcel Dumbravan, în cadrul unui briefing de presă.
Imagine simbolPotrivit lui Dumbravan, procurorii lucrează activ pe fiecare cauză penală în parte și se concentrează pe acumularea probelor necesare, transmite Știri.md cu referire la IPN.
„Nu vreau să dau termene exacte, însă sperăm ca în câteva luni să reușim să trimitem anumite episoade și cauze penale în instanță”, a precizat acesta.
Șeful Procuraturii Anticorupție a subliniat că, în unele dosare, sunt efectuate analize financiare pentru a stabili beneficiile obținute de Plahotniuc, iar în altele se așteaptă răspunsuri la comisii rogatorii din state precum Hong Kong, Singapore și Emiratele Arabe Unite.
Potrivit lui, există state cu care Procuratura întâmpină dificultăți în executarea comisiilor rogatorii, însă instituția a reușit să identifice, pe cale legislativă și jurisdicțională, modalități de cooperare cu acestea. El a precizat că Procuratura nu urmărește scopuri prestabilite, ci colectarea probelor necesare pentru stabilirea adevărului în aceste dosare.
De asemenea, el a declarat că Procuratura Anticorupție continuă investigarea „Fraudei bancare”, inclusiv a unor episoade noi rezultate din disjungerea dosarelor. Acestea îi vizează atât pe Vlad Plahotniuc, cât și pe alte persoane, iar unele cauze ar putea fi expediate în curând în instanța de judecată.
Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost condamnat de prima instanță la 19 ani de închisoare, acesta fiind obligat să achite statului aproape 60 de milioane de dolari drept despăgubiri.
Avocatul inculpatului, Lucian Rogac, a reacționat după pronunțarea sentinței, declarând că verdictul era previzibil în contextul modului în care s-a desfășurat procesul. Avocatul Lucian Rogac a afirmat că echipa de apărare va contesta hotărârea, subliniind că nu a fost surprinsă de decizia instanței.
De cealaltă parte, procurorul Alexandru Cernei a declarat că acuzarea va analiza argumentele instanței pentru a hotărî dacă va contesta decizia pe motiv de blândețe a pedepsei.
Pe lângă acest dosar, procurorii mai investighează alte cinci cauze penale în care este vizat Vladimir Plahotniuc, inclusiv cazuri ce țin de întreprinderea „Metalferos”, presupuse fraude legate de documente oficiale și alte episoade conexe „Fraudei bancare”. În toate aceste dosare, fostul lider democrat își declară nevinovăția.