main logo
1523

Noi detalii în cazul moldoveanului decedat în Italia. Ce spun rudele

Un moldovean cu cetățenie română a murit în tragedia din Italia unde un pod s-a prăbușit cu tot cu mașini, anunță Ministerul de Externe de la Chișinău.

Noi detalii în cazul moldoveanului decedat în Italia. Ce spun rudele

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, era originar din satul Taraclia, raionul Căușeni și lucra ca șofer de TIR. Era căsătorit și avea trei copii minori. Ultimele date arată că 39 de oameni au decedat, iar 12 sunt încă dați dispăruți, transmite Știri.md cu referire la protv.md.

Anatolie Malai lucra în calitate de șofer de TIR pentru o companie din Franța și era tatăl a trei copii. Cel mai mic are un an și jumătate. Informația că un moldovean se afla printre victimele dezastrului de pe autostrada A 10 de lângă Genova a fost publicată ieri la amiaza de Ministerul de Externe de la noi. 

Anatolie lucra de mulți ani în calitate de șofer de TIR la o companie din Franța, iar în momentul prăbușirii podului era singur în camion. 

Premierul a anunțat astăzi că autoritățile se vor implica în oferirea asistenței necesare pentru repatrierea corpului.

Anatolie Malai avea și cetățenie română. Între timp, Bucureștiul anunță că un al doilea cetățean român a decedat după ce viaductul s-a dărâmat. Este vorba despre un bărbat de 36 de ani din Dolj, care lucra și el în calitate șofer de TIR în Franța, dar făcea des curse în Italia.

Când a murit se afla, se pare, tot la volanul camionului sau, care poate fi văzut zdrobit în câteva dintre primele imagini de la locul tragediei de lângă Genova.

Potrivit unui bilanț încă provizoriu, au murit în total 39 de oameni, printre care 3 copii. Există însă și un număr neprecizat de dispăruți. Zeci de oameni, scoși în viață dintre dărâmături, au suferit traume cumplite.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării