main logo
3275

Noi detalii despre incidentul de la şcoala primară din Mereni

Un copil care a avut de suferit în urma incidentului produs la şcoala primară din Mereni a fost internat în Spitalul Raional din Anenii Noi.

Noi detalii despre incidentul de la şcoala primară din MereniFoto: publika.md

Potrivit directorului instituţiei de învăţământ, acesta are o fractură la nas şi a suferit comoţie cerebrală, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

Starea lui este de gravitate medie. Ceilalţi doi micuţi care au primit îngrijiri sunt acasă şi s-au ales cu leziuni uşoare.

Directorul şcolii primare din localitatea Mereni, Rodica Vlas, incidentul s-a produs în timpul orei. La un moment dat s-a auzit un zgomot, apoi a căzut tencuiala. Profesoara a reuşit să evacueze la timp toţi cei 26 de elevi.

Doi au avut de suferit în timp ce ieşeau din clasă, iar o fetiţă s-a ascuns sub bancă. Ulterior, profesoara a revenit după ea şi a evacuat-o. 

Trei echipaje ale IGSU au venit la faţa locului. 

"Vreau să vă spun că nu a suferit careva modificări construcţia de rezistenţă. S-a prăbuşit tencuiuala pe o suprafaţă de 6 metri pătraţi, care a adus şi aceste pagube. Practic, accesul în instituţie este interzis.

Pentru o săptămână este sistată activitatea, fiind trecut la învăţământul online. Conducerea instituţiei a comunicat că ultimele lucrări de reparaţie în clasa aceasta, în ceea ce ţine de tavan, au fost efectuate în anul 2014", a precizat unul dintre angajaţii IGSU veniţi la locul incidentului. 

În acelaşi timp, primarul din Mereni susţine că podul nu avea fisuri şi nimic care ar fi anticipat ce avea să se întâmple.

"Sunt aici ca să discutăm cu directoarea şi profesorii posibilitatea ca copiii să treacă să înveţe în liceul din localitate. Am identificat câteva clase acum vrem să vedem care sunt numărul copiilor, câte clase sunt şi să reuşim să trecem cât mai mulţi copii în liceu şi să înveţe cu prezenţă fizică.

Ca reprezentant al autorităţilor publice locale, evident, sunt preocupat ca aici să fie o investigaţie foarte transparentă, obiectivă", a declarat primarul localităţii Mereni, Valentin Vieru.

Pe de altă parte, directorul şcolii primare din Mereni susţine că existau fisuri, iar primăria ştia de această problemă.

Totuşi, ancheta care a fost iniţiată va stabili ce a stat la baza prăbuşirii acelei porţiuni din tavan.

Se ştie doar că acea clădire, construită în perioada post-sovietică, nu a mai fost reparată de şapte ani. 

Între timp, şcoala primară a fost închisă. Copiii vor studia online până când va fi găsit spaţiu şi condiţii sigure unde să se poată desfăşura orele în condiţii sigure. 

Cazul este cercetat de poliţie sub aspect penal.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării