main logo
5549

Noi clădiri în loc de Ice Bravo. Chironda: Cadou din partea Primăriei

Viceprimarul suspendat al Capitalei, Victor Chironda, bate alarma! Potrivit lui, fix pe malul lacului de la Albișoara, în loc de patinoarul Ice Bravo, va apărea un nou ”obiectiv multifuncțional (spații comerciale, de agrement prestări servicii alimentației publică, etc)”.

Noi clădiri în loc de Ice Bravo. Chironda: Cadou din partea PrimărieiColaj: știri.md

Chironda ia peste picior autoritățile municipale și dezvăluie ce ar putea să apară în locul patinoarului: "”Orașul trebuie să se dezvolte” și ”să se expună specialiștii”. 

Primăria Chișinău a făcut orășenilor încă un cadou frumos cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În locul patinoarului Ice Bravo va apărea un nou ”obiectiv multifuncțional (spații comerciale, de agrement prestări servicii alimentației publică, etc)”. Fix pe malul lacului de la Albișoara", transmite Știri.md.

El spune că a fost sesizat de locuitorii din zonă: "Azi a fost instalat gardul. Locuitorii din zonă au văzut că se pune gardul și m-au anunțat."

"Terenul dat e în proprietatea unui oarecare SRL Crismar Grup. Un search pe google și o să aflați ușor cine stă în spatele. 

Cum a ajuns o fîșie de mal de lac să facă parte din terenul ”adiacent” construcției? Câți copaci vor fi defrișați? Cum va fi asigurată zona de protecție a lacului? Cum va fi asigurat accesul oamenilor în jurul lacului? 

La moment nu avem răspunsuri la aceste întrebări, pentru că actele permisive nu sunt publice. 

La anul și la mulți ani, cel mai frumos oraș de pe planetă cu cel mai eficient primar din univers!", a conchis Chironda.

Autoritățile municipale nu au venit cu o reacție în acest sens.

Amintim că în acest an patinoarul Ice Bravo și-a sistat activitatea din cauza tarifelor exagerat de mari la energia electrică.


Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării