point Logo
main logo
main logo
2567

Nisporeni: Două căprioare, eliberate din captivitate de autorități

Inspectorii pentru Protecția Mediului au eliberat două căprioare ținute în captivitate de un locuitor al satului Odobești din raionul Nisporeni.

Nisporeni: Două căprioare, eliberate din captivitate de autoritățiFoto: Inspectoratul pentru Protecția Mediului

Potrivit autorităților, inspectorii au fost alertați de către o persoană. Aceștia au mers la fața locului, au eliberat căprioarele și le-au transmis Ocolului Silvic Grozești, iar după un control veterinar animalele au fost eliberate în habitatul lor natural, transmite Știri.md.

În consecință, persoana vinovată de săvârșirea contravenției a fost citată la sediul IPM Nisporeni pentru a fi sancționată conform prevederilor legislației de mediu.

Astfel, Inspectoratul pentru Protecția Mediului își exprimă recunoștința față de cetățeanul care a alertat inspectorii de mediu și îndeamnă toți locuitorii să urmeze acest exemplu, contribuind la protejarea și conservarea faunei.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici
Modul
Teme
Categorii
Despre proiectReguliRedacțieAjutorPolitica de confidențialitatePublicitate pe bannere

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării