Nicolae Botgros, primul mesaj după plecarea din Parlament: Unirea face puterea
La doar câteva zile după ce și-a depus mandatul de deputat PAS, maestrul Nicolae Botgros a revenit pe scenă, reluând activitatea artistică care l-a consacrat.
Foto: omniapres.mdMaestrul a evoluat în cadrul spectacolului „NE-AM UNIT”, organizat la Palatul Național „Nicolae Sulac”, alături de Alex Calancea, Vali Boghean și Cristofor Aldea-Teodorovici, împreună cu orchestrele și trupele acestora, transmite Știri.md cu referire la omniapres.md.
După concert, Botgros a transmis un mesaj emoționant, în care a subliniat cât de importantă rămâne scena pentru el: „Scena este locul unde mă simt cel mai bine! Aseară, în spectacolul „NE-AM UNIT”, am urcat pe scenă alături de 100 de muzicieni: Vali Boghean & Band, Cristi Aldea Teodorovici & Band, Alex Calancea & Band și Orchestra Lăutarii. Am trăit cele mai frumoase emoții. Mulțumesc tuturor! Unirea face puterea”.
Revenirea are loc la scurt timp după retragerea sa din Parlament. Artistul a explicat anterior decizia de a intra în politică, dar și motivul pentru care a făcut un pas înapoi: „Mi-am făcut datoria. La rugămintea doamnei președinte. Țara era în pericol. Nu se știa - câștigăm noi sau nu câștigăm... Să ne ducem în Europa, să fim în rând cu lumea. Am vrut să dau o mână de ajutor, așa cum au făcut-o mai mulți”, a declarat acesta.