point Logo
main logo
main logo
6264

Nereguli majore la Teleradio-Moldova: Cheltuieli excesive și conflicte de interese

Potrivit unui raport de audit al Curții de Conturi privind activitatea financiară a Companiei Publice „Teleradio-Moldova” (TRM) pentru anii 2023–2024, examinat vineri, 7 noiembrie, compania ar fi admis nereguli majore în gestionarea fondurilor publice.

Nereguli majore la Teleradio-Moldova: Cheltuieli excesive și conflicte de intereseColaj: Știri.md

Potrivit raportului, TRM a cheltuit cu circa 21,5 milioane de lei mai mult decât suma aprobată de Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare (CSD), în special la capitolele privind salariile și contribuțiile sociale, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

Auditorii raportului au identificat un „aranjament contractual problematic” între directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, și CSD. Doi reprezentanți ai CSD – președintele Arcadie Gherasim și secretara Loretta Handrabura – figurează și ca angajați ai companiei.

Raportul mai arată că TRM a încheiat un contract cu directorul general, Vlad Țurcanu, prin care instituția s-a obligat să-i achite 364.000 de lei la finalul mandatului și până la 1,5 milioane de lei dacă ar fi demis mai devreme. Curtea de Conturi precizează că aceste sume depășesc limitele permise de lege.

Potrivit auditului Curții de Conturi, o parte din veniturile comerciale ale companiei – peste 945.000 de lei – au fost distribuite drept stimulente salariale către un grup restrâns de angajați, în special din departamentele de publicitate și dezvoltare, fără criterii clare și documente justificative.

Curtea de Conturi a constatat și o utilizare deficitară a patrimoniului imobiliar — aproximativ 9.300 de metri pătrați de spații nefolosite, în degradare, precum și condiții necorespunzătoare de păstrare a Arhivei de Aur și a Tezaurului Sonor, care prezintă risc de deteriorare ireversibilă.

Potrivit agora.md, directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, prezent la ședința Curții de Conturi, a afirmat că instituția a început deja implementarea unor acțiuni de eliminare a neregulilor constatate. „Acceptăm observațiile formulate și am demarat un proces intern de inventariere și ajustare a evidenței contabile. Ne angajăm să îmbunătățim gestionarea resurselor și să consolidăm transparența în activitatea companiei,” a declarat acesta.

În urma auditului, Curtea de Conturi a emis 15 recomandări pentru remedierea deficiențelor, iar conducerea TRM a anunțat că le va implementa integral în termenul stabilit.

Citește și: Un jurnalist rupe tăcerea: Risipă de bani și decizii abuzive la TRM

zdg.md
Publicitatea ta poate fi aici