Nelly Ciobanu, detalii neștiute despre prestația sa de la Eurovision din 2009
Interpreta Nelly Ciobanu povestește că atunci când a participat la Eurovision, în 2009, cu piesa „Hora din Moldova”, țara a susținut-o „cât de bine a putut”, însă în sală „nu era niciun steag”, ceea ce o făcea să se simtă singură.

„Țara m-a susținut cât a putut de bine și cum a putut de bine. Au fost și cârcotași, și hateri. De tot soiul, absolut. Nu o să uit momentul - din auzite, ce-i drept - când, în scuarul Operei Naționale, s-au pus două ecrane foarte mari. Sau unul, nu mai țin minte exact. În fine, nu contează asta. Ci contează faptul că s-au strâns moldovenii mei acolo și m-au susținut din scuarul Operei Naționale. Cineva îmi povestea că, atunci când am terminat de cântat, s-au auzit niște țipete de bucurie, de parcă explodase locul. Atunci mi-am dat seama că, da, țara mea a fost alături de mine”, a spus Nelly Ciobanu în cadrul unui interviu, transmite Știri.md, cu referire la unimedia.info.
Interpreta susține că nu a văzut în sală niciun steag de-al Republicii Moldova. „Mă simțeam atât de singură, chiar dacă eram șase oameni pe scenă și fiecare își făcea treaba. A fost, după părerea mea, un număr foarte, foarte frumos, prin care am adus lumii largi tradițiile noastre și dansul popular.
Dar ne-am simțit singuri. Mă uitam în sală - Turcia avea toată sala plină de steaguri. La noi nu am văzut niciunul. Asta m-a făcut să mă duc la ambasadă, acolo unde eram și cazați, și să-i rog pe cei de acolo să ne dea un steag. Două, dacă au. Era doar unul, dar știam că este. Măcar atât. Și asta îmi dădea putere și curaj”, a povestit Nelly.