main logo
5647

Neglijență la Spitalul Hâncești: Un bătrân în stare critică a decedat

Un caz alarmant de neglijență medicală a fost făcut public de familia unui bătrân care a decedat la Spitalul Raional Hâncești. Bărbatul, imobilizat și în stare gravă, a fost refuzat de două ori la internare, iar intervențiile medicale decisive au fost întârziate până în faza critică a bolii.

Neglijență la Spitalul Hâncești: Un bătrân în stare critică a decedatImagine simbol

Potrivit unei femei, pe data de 20 mai curent, tatăl său, vârstnic, imobilizat și cu un tablou clinic grav (acesta manifesta simptome precum stare de vomă, delir, lipsă de diureză, abdomen și față umflate, hemoragie), a fost dus la Spitalul Raional Hâncești. Ea spune că bărbatul a fost consultat doar pentru probleme gastrice, iar la scurt timp a fost trimis acasă cu un taxi, fără a i se face investigații suplimentare, fără tratament și un diagnostic clar, transmite Știri.md

„L-au cărat un taximetrist, un brancardier și mama mea - în vârstă de 70 de ani, bolnavă”, menționează autoarea postării. 

La 23 mai curent, bărbatul a fost adus, din nou, la spital. De această dată, totul era mai grav. 

„La coborârea din ambulanță, din secție s-a strigat: „Căutați transport să-l duceți acasă, că ați mai fost acum două zile”. Mama mea, disperată, s-a pus în genunchi și a început să plângă: „Vă rog, a fost profesor 47 de ani și v-a învățat pe toți”. A explicat că nu are diureză, are fața umflată, hemoragie, nu se mișcă și delirează. Nici acest apel nu a contat”, povestește femeia. 

Medicul de gardă a refuzat să vorbească cu fiica bătrânului, care nu era prezentă fizic. Doar în urma unui apel disperat către un alt medic și a transmiterii mesajului către conducerea spitalului, pacientul a fost preluat, fiind deja în insuficiență renală acută.

„A fost perfuzat până a doua zi, apoi a început să aibă un comportament neurologic suspect - a repetat aceleași cuvinte timp de șase ore, până a prezentat spume la gură. În acest interval, niciun medic nu s-a apropiat, cu excepția unei infirmiere care ne-a spus că „mai rău ați făcut că ați făcut scandal la internare” și că medicul de gardă este ocupat. Mama mea a cerut insistent să fie chemat un neurolog. A venit un psihiatru, care i-a administrat un medicament. Mai târziu s-a constatat că suferise al doilea accident vascular cerebral”, scrie femeia. 

Familia a solicitat transferul de urgență la Terapie Intensivă, însă întâmpinarea în Secția ATI a fost marcată de reproșuri și intimidări. Conform acuzațiilor, li s-ar fi sugerat indirect „nevoia unei recompense”.

Doar intervenția unei echipe de medici din Chișinău, aflată în gardă în noaptea respectivă, a reușit să stabilizeze pacientul, care, potrivit acestora, ar fi putut deceda în lipsa tratamentului. A doua zi, sub supravegherea personalului local, pacientul a decedat.

„Din păcate, echipa de la Chișinău era prezentă doar noaptea, iar a doua zi urma să preluăm din nou legătura cu personalul local. Când am întrebat-o pe șefa secției, Irina Lisnic, despre starea lui, ni s-a răspuns: „Și dacă nu vă spun, ce, o să depuneți iar plângere?”. Apoi: „Plec să-mi iau cafeaua”. Tatăl nostru s-a stins din viață acolo pe timp de zi la ATI.

Acum, familia acuză conducerea spitalului de lipsă de transparență și cere declanșarea unei anchete privind modul în care a fost tratat pacientul.

„Toate aceste fapte sunt reale, documentate și cunoscute de conducerea spitalului. Am făcut public acest caz pentru că asemenea situații nu trebuie tolerate într-un sistem medical public. Pacienții vârstnici, imobilizați și fără posibilitatea de a-și cere singuri ajutorul nu pot fi ignorați, umiliți și tratați ca o povară. Cerem o anchetă și tragerea la răspundere a celor implicați”, mai scrie femeia.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării