Nămol pe străzi și șanțuri astupate: Drumarii au intervenit în urma ploilor puternice
Drumarii continuă lucrările de întreținere pe mai multe trasee naționale, după precipitațiile abundente înregistrate în seara precedentă. Echipele de intervenție au acționat pe sectoarele afectate pentru înlăturarea nămolului de pe partea carosabilă, decolmatarea șanțurilor și asigurarea scurgerii apelor pluviale.
Foto: andsa.mdPotrivit administratorilor drumurilor, lucrări de intervenție au fost realizate pe mai multe tronsoane, inclusiv pe G141 (Vulcănești), R6 (în apropierea localității Stăuceni, municipiul Chișinău) și R2 (Todirești, raionul Anenii Noi), dar și pe alte segmente afectate de condițiile meteo, transmite Știri.md.
În ultimele 24 de ore, echipele de drumari au desfășurat activități de întreținere curentă pe drumuri naționale din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Cahul, Hâncești, Anenii Noi și municipiul Chișinău. Intervențiile au vizat trasee precum M3, R32, R2, R6, R30, R34.1, G104.1 și G114, inclusiv localitățile Răzeni, Todirești, Cârnățeni, Cioburciu, Răscăieți, Răscăieții Noi și Buțeni.
Lucrările au inclus plombarea gropilor, curățarea părții carosabile și a zonelor adiacente, întreținerea stațiilor de așteptare pentru pasageri, cosirea vegetației din zona de siguranță a drumurilor, curățarea sistemelor de evacuare a apelor pluviale, precum și alte intervenții de întreținere.
Reprezentanții S.A. „Drumuri” precizează că echipele rămân mobilizate în teren, iar lucrările vor continua și în perioada următoare, în funcție de starea drumurilor și necesitățile identificate.