point Logo
main logo
main logo
1664

Munteanu și echipa sa au ajuns cu trenul la Kiev. Guvernul: Procedură standard

Delegația Republicii Moldova, condusă de prim-ministrul Alexandru Munteanu, s-a deplasat la Kiev cu trenul pus la dispoziție de partea ucraineană. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniela Crudu, decizia a fost luată în strictă conformitate cu regulile de securitate aplicabile în Ucraina.

Munteanu și echipa sa au ajuns cu trenul la Kiev. Guvernul: Procedură standardFoto: MAI/ Facebook

„Aceasta este procedura standard utilizată pentru liderii de stat și de Guvern care vizitează țara vecină în actualul context de securitate. Deplasarea a avut loc direct din Republica Moldova, nu dintr-un stat terț, așa cum încearcă să insinueze anumite voci”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, transmite Știri.md.

Daniela Crudu a mai menționat că, în astfel de vizite, rutele nu sunt stabilite politic sau din considerente de confort, ci exclusiv pe baza evaluărilor de securitate făcute împreună cu partenerii ucraineni.

„Modul de deplasare şi traseul selectat au întrunit toate rigorile necesare. Într-o țară aflată în război, fiecare detaliu logistic ține înainte de toate de protejarea oamenilor implicați. Respectul și gândurile noastre merg către cei din Ucraina, care continuă să dea dovadă de curaj și care apără, zi de zi, nu doar propria țară, ci și siguranța întregului spațiu european”, a conchis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniela Crudu.

Știri.md amintește că prim-ministrul Alexandru Munteanu, ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Sergiu Mihov, au efectuat ieri, 10 februarie, o vizită oficială la Kiev.

La Kiev, șeful Executivului de la Chișinău a avut întrevederi cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, cu prim-ministra Iulia Sviridenko și cu prim-vicepreședintele Radei Supreme a Ucrainei, Oleksandr Kornienko.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici