main logo
1519

Muncă egală, salariu egal - audieri parlamentare pe Platforma Femeilor Deputate

Guvernului și partenerilor sociali li se sugerează să încheie un acord pentru promovarea ghidului de evaluare a funcțiilor din perspectiva valorii muncii.

Muncă egală, salariu egal - audieri pe Platforma Femeilor DeputateFoto: IPN

Documentul, care explică conceptele, dar și obligațiile angajatorilor, este finalizat în proporție de 70%, a precizat reprezentantul Ministerului Muncii și Protecției Sociale în cadrul audierilor organizate de Platforma Femeilor Deputate pentru a evalua stadiul de implementare a prevederilor legii privind egalitatea salarială, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.

Platforma pentru Egalitate de Gen a evidențiat necesitatea ajustării Codului administrativ și a consolidării instituțiilor de control. De asemenea, s-a menționat importanța perfecționării metodologiei de calcul a disparității salariale, având în vedere că raportarea se face pe baza salariilor totale, fără a se ține cont de timpul de lucru efectiv. Totodată, s-a subliniat nevoia realizării de cercetări la nivel de întreprindere și a desfășurării unor campanii de informare.

„Țara noastră a înregistrat succese în ceea ce privește egalitatea de gen. Până în prezent s-au făcut eforturi mari, inclusiv din partea Parlamentului. Trebuie să continuăm să identificăm mecanisme pentru implementarea legii. Este important să conectăm oamenii interesați și să valorificăm cunoștințele lor”, a declarat deputata Larisa Novac.

Biroul Național de Statistică este în proces de dezvoltare a Registrului bugetar al angajaților, în care sunt colectate date de la autoritățile publice centrale și locale, cu scopul de a asigura o bază informațională utilă, inclusiv pentru monitorizarea disparităților salariale.

Femeile trebuie să muncească, în medie, cu două luni mai mult pentru a obține același salariu ca bărbații. Decalajul salarial lunar depășește în medie 15%. Diferența este și mai mare în sectoarele cu calificări înalte, cum ar fi domeniul financiar și al asigurărilor, unde femeile câștigă cu peste 34% mai puțin decât bărbații.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării