main logo
807

Moțpan: Avionul care a transportat cetățenii turci expulzați a fost plătit de SIS

Președintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, Chiril Moțpan, a declarat că cetățenii turci au fost tranportați în Turcia cu un avion charter plătit de Serviciul de Informație și Securitate. Potrivit lui Moțpan, cheltuielile s-au ridicat la 340 de mii de lei.

Moțpan: Avionul care a transportat cetățenii turci a fost plătit de SIS

Chiril Moțpan a menționat că Comisia nu înțelege de ce s-a recurs la metoda de transportare a persoanelor de origine turcă cu avionul, catalogând situația „arbitrară și cu încălcarea prevederilor legale”, transmite Știri.md cu referire la Agora.md

„A fost o decizie politică, pentru că s-au luat decizii contrar prevederilor legale. A fost o decizie arbitrară, cu încălcarea prevederilor legale, care a șifonat imaginea Republicii Moldova, având și decizia CEDO. Este un punct de vedere, pe care mi-l asum”, a mai adăugat Moțpan cu referire la expulzarea cetățenilor turci.

Într-un comunicat de presă Serviciul Informații și Securitate a explicat că cetățenii turci erau suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări. Profesorii au fost declaraţi indezirabili de organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit SIS, acțiunile cetățenilor au fost supuse monitorizării o perioadă și, după ce s-a confirmat existența riscului la adresa securității naționale, a fost luată decizia ca persoanele respective să părăsească imediat teritoriul Republicii Moldova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării