Motocicletă furată din Franța, descoperită la vama Sculeni
O motocicletă semnalată ca fiind furată din Franța a fost descoperită de polițiștii români de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni. Vehiculul a fost indisponibilizat, iar un bărbat de 34 de ani, cetățean al Republicii Moldova, este cercetat pentru tăinuire.
Foto: Poliția de Frontieră RomânăCazul a fost înregistrat în seara zilei de 5 aprilie, în jurul orei 22:10, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni din cadrul ITPF Iași, transmite Știri.md.
Pentru formalitățile de control necesare ieșirii din țară s-a prezentat un bărbat de 34 de ani, cetățean al Republicii Moldova, aflat la volanul unui microbuz care tracta o semiremorcă. Pe aceasta era transportată o motocicletă.
Potrivit polițiștilor de frontieră, au existat suspiciuni privind situația juridică a motocicletei, motiv pentru care au fost făcute verificări suplimentare. În urma acestora, s-a stabilit că vehiculul figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalarea fiind introdusă de autoritățile din Franța.
În acest caz, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Motocicleta, estimată la 30.000 de lei românești, a fost reținută pentru continuarea investigațiilor.
![]()