main logo
1016

Motivul pentru care șefa unei grădinițe din Drochia riscă să fie demisă

Autoritatea Națională de Integritate a constatat că dna Svetlana Malearciuc, director al grădiniței „Teremoc” com. Baroncea, r-nul Drochia a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, angajând soțul și fiul în instituția pe care o conduce.

Motivul pentru care șefa unei grădinițe din Drochia riscă să fie demisăMotivul pentru care șefa unei grădinițe din Drochia riscă să fie demisă

Potrivit ANI, în perioada 2 mai 2012–17 aprilie 2018, dna Malearciuc, contrar legii, a luat decizii și a semnat acte administrative în privința persoanelor apropiate: opt ordine în privința soțului, inclusiv de angajare și eliberare în/din funcție de paznic, pe 1.0 unitate și într-o/dintr-o funcție auxiliară, pe 0,5 unitate; patru ordine în privința fiului, angajat și eliberat în/din aceleași funcții, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

Astfel, ANI spune că directoarea nu a respectat prevederile Legii privind declararea averii și intereselor personale, dar și ale Legii cu privire la conflictul de interese.

„Dna Malearciuc nu a informat organul ierarhic superior imediat, dar nu mai târziu de trei zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care s-a aflat de fiecare dată când a fost în situația de a lua o decizie în privința soțului și a fiului. De asemenea, aceasta nu s-a abținut de la semnarea actelor administrative, de la încheierea actelor juridice și, respectiv, nu a soluționat conflictele de interese, rezultate din relația cu persoane apropiate.

În context, ANI spune că va solicita încetarea raporturilor sale de muncă, cu aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de trei ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării