Morgenshtern la Chișinău: Poliția a pedepsit organizatorii concertului
Polițiștii moldoveni au încheiat ancheta inițiată, în urma concertului susținut de rapperul rus Alișer Valeev, cunoscut cu numele de scenă Morgenshtern.
Acesta a fost la Chișinău în luna mai și a cântat lângă Megapolis Mall. Ancheta urma să elucideze dacă s-au respectat restricțiile încă în vigoare, chiar dacă autoritățile au emis și unele relaxări pe timp de pandemie, rămânând obligatorie purtarea măștii și respectarea distanței sociale, transmite Știri.md cu referire la Realitatea.md.
Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție Chișinău, Natalia Stati, organizatorii concertului au fost sancționați în baza articolului 76/1 din Codul Contravențional, ceea ce înseamnă o amendă în mărime de 10.000 de lei. Declarația a fost făcută pentru colegii de la ReplicaMedia.md.
Amintim că, estimativ, la concert au participat peste 6.000 de spectatori, printre care și minori. Echipaje de poliție au patrulat în ziua concertului, pe 29 mai curent, la difuzor emițând mesajul de atenționare privind COVID-19.
Chiar și așa, s-au creat rânduri, iar din imaginile postate pe rețelele sociale s-a văzut că nu a fost respectată nici distanța socială, nici purtarea măștii de protecție, motiv pentru care s-a inițiat un proces contravențional.