main logo
535

Monumentul unui erou al războiului de la Nistru, dezvelit la Soroca

În satul Iorjniţa, raionul Soroca, cu onoruri militare ieri a fost dezvelit şi sfinţit monumentul lui Mihail Starşii, localnic căzut în 1992 pe câmpul de luptă pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Monumentul unui erou al războiului de la Nistru, dezvelit la Soroca

Evenimentul a avut loc în prezenţa autorităţilor locale, rudelor eroului, sătenilor şi mai multor combatanţi, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

„Ultima dată părinții l-au văzut de Duminica Mare, în  1992, când a fost acasă, după care s-a întors la război, iar pe urmă  a fost dat dispărut. A fost reînmormântat abia peste şapte ani, în satul de baștină Iorjnița”, au afirmat surse de la Consiliul raional Soroca.

Monumentul lui Mihail Starşii a fost edificat în centrul satului Iorjnița, cu sprijinul Consiliului raional Soroca, Consiliului comunei Cosăuți și personal al președintelui raionului, Ghenadie Muntean.

„Pe 9 mai vom comemora eroii căzuţi în cel de-al II-lea Război Mondial, însă nu trebuie să uităm nici de eroii vremurilor noastre care au dorit să-şi apere pământul şi ţara. Mihail Starşii este o mândrie pentru soroceni, dar şi o durere a neamului, pe care generaţiile ce vin trebuie să le  ţină minte”, a precizat Ghenadie Muntean.

După dezvelirea monumentului lui Mihail Starşii, participanţii la eveniment au depus flori şi la monumentul eroilor căzuți pe câmpul de luptă în cel de-al II-lea Război Mondial, amplasat în preajma monumentului inaugurat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării