main logo
476

Monica Babuc: Statul trebuie să elaboreze un program clar de studiere a limbii române

Statul Republica Moldova trebuie să elaboreze un program foarte clar de studiere a limbii române, preferențial pentru alolingvi.

Babuc: Statul trebuie să elaboreze un program clar pentru limba română

De asemenea, trebuie să pregătească un set întreg de manuale care, actualmente, sau sunt lipsă și învechite, sau nu corespund anumitor necesități locale pe care le au minoritățile etnice. 

Declarația a fost făcută de ministra educației, culturii și cercetării, Monica Babuc, degrevată din funcție în perioada electorală, transmite IPN.

„Acest lucru înseamnă crearea grupurilor de lucru care vor elabora aceste manuale și acest lucru trebuie să-l facem foarte rapid. Pregătim aceste mișcări”, a declarat ministra degrevată la emisiunea „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova. De asemenea, Monica Babuc spune că în curând la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va fi format un alt grup de lucru pentru studierea specificității promovării limbii române în zonele unde sunt concentrate minoritățile etnice.

Potrivit ei, în unele școli din UTA Găgăuzia nu există profesori de limba română. În plus, sunt comunități de până la 15 mii de oameni în care nu există cunoscători de limbă română. 

Monica Babuc spune că pentru învățarea limbii române de către alolingvi, fie trebuie aduși la specialitățile de profil tineri din aceste comunități care vor reveni și vor face profesorat, fie în aceste zone trebuie direcționați tineri specialiști, în condiții prioritare.

De asemenea, ministra degrevată a menționat că actualmente a scăzut prestigiul profesiei de pedagog din motiv că tinerii preferă mai mult profesiile legate de tehnologiile informaționale și profită de posibilitățile pe care le aduc îndeletnicirile apărute în ultimii ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării