main logo
8473

Momentul în care un șofer a fost la un pas să provoace o tragedie

Un incident periculos a fost surprins vineri în comuna Grătiești, municipiul Chișinău, unde un șofer a fost la un pas de a provoca o tragedie. Bărbatul a fost filmat în timp ce depășea mai multe autoturisme pe acostament, într-o manevră extrem de riscantă.

Momentul în care un șofer a fost la un pas să provoace o tragedieFoto: Captură de ecran

După efectuarea depășirii neregulamentare, șoferul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a ajuns cu mașina pe marginea drumului. Momentul a fost surprins de camera de bord a unui alt participant la trafic, transmite Știri.md, cu referire la newtv.md. 

Autoritățile nu au oferit încă detalii despre soarta conducătorului auto, însă oamenii legii au deschis o anchetă și documentează cazul.

Potrivit unui raport al Inspectoratului General al Poliției (IGP), în primele șase luni ale acestui an, 77 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere. Printre principalele cauze se numără viteza excesivă, neadaptarea vitezei la condițiile de drum, lipsa de atenție, conducerea sub influența alcoolului și neacordarea priorității pietonilor.

Poliția rutieră a reluat apelurile către șoferi, cerând respectarea limitelor de viteză și a semnalelor rutiere, precum și evitarea condusului sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării