Momentul în care un muncitor era la un pas să cadă de la înălțime
S-a născut în cămașă. Un muncitor a fost la un pas să cadă de la etajul 6 al unui bloc aflat în construcție pe strada Valea Trandafirilor din Capitală.

S-a întâmplat după ce schelele pe care se afla s-au rupt, iar bărbatul a atârnat minute în șir până când a fost tras pe geam de colegii care se aflau pe șantier, transmite Știri.md cu referire la tv6.md.
Incidentul s-a produs în aceeași construcție unde, acum o lună, doi bărbați au căzut de la etajul 9, în timp ce construcția temporară pe care se aflau s-a prăbușit.
Imaginile surprinse de un amator care a filmat din blocul din apropiere sunt de-a dreptul șocante. Muncitorul era la un pas de tragedie atârnând minute bune la înălțime până să reușească să fie tras de colegii săi prin geam.
Imaginile care îți provoacă fiori au fost surprinse de un amator care a filmat întreaga scenă dintr-un bloc de locuințe din apropiere. Din video se vede că muncitorul a fost la un pas de tragedie și a atârnat minute bune la înălțime. Acesta a strigat disperat după ajutor, până și după ce colegii săi de șantier au reușit să-l tragă prin geam.
Echipa de filmare a mers la fața locului, însă cei prezenți au refuzat să discute cu reporterul TV6.
„- Ce ați văzut?
- Nu am văzut nimic”.
„- Ieșiți afară să nu vă oblig, hai!
- Spuneți-mi doar ce s-a întâmplat?”
Alexandru Statnîi, reporter TV6: „Scara din metal pe care se afla muncitorul rămâne și acum atârnată între etajele 5 și 7. Se poate vedea cum unul dintre cabluri a cedat, iar construcția se ține doar de un fir. Iar pericolul este și mai mare, deoarece această bucată grea de metal poate să cadă cuiva în cap”.
„- De ce nu dați jos acea instalație ca nu cumva să cadă?
– Nu trebuie să umblați pe acolo”.
Contactați de noi, responsabilii de la Inspectoratul de Stat al Muncii ne-au spus că reprezentanții companiei de construcție au la dispoziție 5 zile pentru a cerceta circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Rezultatele anchetei interne vor fi prezentate ulterior inspectorilor.
Viorel Gonța, șef-adjunct Inspecția teritorială de muncă Chişinău: „Incidentul a fost comunicat de reprezentanții întreprinderii, la șantierul de pe strada Trandafirilor, 2/1.
Salariatul este în incapacitate temporară de muncă și îl cercetează întreprinderea. Cu salariatul practic nu s-a întâmplat nimic, dar putea să fie ceva grav din câte noi vedem”.
Reprezentanții Poliției Capitalei nu au răspuns apelurilor noastre pentru a ne oferi detalii despre incident, iar compania responsabilă de construcție nu a fost identificată din motiv că în perimetrul blocului de locuințe lipsea panoul informativ, chiar dacă este obligată prin lege să-l instaleze.
Un alt accident de muncă s-a produs pe același șantier la începutul lunii iunie, când mai mulți angajați au căzut în gol, după ce s-a prăbușit o schelă instalată la etajul 9 al blocului.
Doi bărbați s-au ales cu mai multe traumatisme după ce au rămas blocați sub dărâmături. În urma intervenției salvatorilor, aceștia au rămas în viață, fiind preluați de un echipaj medical.
Circumstanțele și cauza incidentului încă nu au fost comunicate de responsabili.