Momentul în care un georgian reținut în R. Moldova este extrădat în SUA
La 22 mai, un cetățean georgian în vârstă de 21 de ani, originar din Tbilisi, a fost extrădat din Republica Moldova către Statele Unite ale Americii. Acesta fusese reținut la 6 iulie 2024 pe Aeroportul Internațional Chișinău, în urma unei operațiuni comune a Poliției de Frontieră, Serviciului de Informații și Securitate și altor autorități competente, ca urmare a unei alerte emise prin Interpol.

Extrădarea s-a realizat în baza unei cereri oficiale formulate de autoritățile americane, în cadrul unei anchete internaționale care a durat un an, în care instituțiile de aplicare a legii din ambele țări au colaborat strâns, transmite Știri.md.
Cetățeanul georgian este învinuit în SUA de comiterea unor infracțiuni cu caracter terorist, inclusiv conspirație pentru săvârșirea unui atac de amploare pe teritoriul american.
Autoritățile americane îl suspectează că ar face parte dintr-o grupare extremistă violentă și că a promovat acțiuni motivate de ură rasială.
Michail Chkhikvishvili a fost reținut la Chișinău în iulie 2024, în baza unui rechizitoriu emis de Tribunalul Federal din districtul de est al New Yorkului. El este acuzat de patru capete de acuzare, inclusiv instigare la crime motivate de ură și la acte de violență în masă în orașul New York.
Potrivit procurorilor americani, Chkhikvishvili este considerat unul dintre liderii grupării extremiste „Maniac Murder Cult”, un grup internațional violent, motivat rasial. Documentele judiciare indică faptul că acesta ar fi recrutat persoane pentru comiterea unor atacuri cu victime în masă și ar fi transmis instrucțiuni despre fabricarea de dispozitive explozive și utilizarea de substanțe toxice, inclusiv ricină. Unele planuri ar fi vizat chiar și copii, prin otrăvirea dulciurilor în apropierea sărbătorilor.
„Inculpatul este acuzat că a încercat să recruteze persoane pentru a ucide evrei și minorități rasiale, și că a oferit instrucțiuni pentru comiterea altor atacuri letale. Aceste acuzații sunt revoltătoare”, a declarat directorul FBI, Kash Patel.