Moldsilva dă asigurări că va livra cantitatea necesară de lemn ocolurilor silvice
Agenția „Moldsilva” dă asigurări că va livra cantitatea necesară de lemn tuturor celor 24 de ocoluri silvice din Republica Moldova. Lemnul respectiv vândut ulterior celor care au depus cereri de procurare la primării până la 31 iulie.
Șeful Direcției Fond Forestier din cadrul Agenției „Moldsilva”, Iulian Mamai, a precizat că până în prezent au fost recoltați aproape 24 de mii de metri steri de lemn de foc în urma lucrărilor silvice care au loc în primul semestru al acestui an, transmite Știri.md cu referire la Radio Chișinău.
Totodată, în semestrul doi, urmează a fi pregătiți livrați încă 250 de mii de metri cubi de lemn.
„Cu referință la lemnul de foc propus spre comercializare de către „Moldsilva”, menționez prețul de la franco-parchet sau platforma primară de unde se execută lucrările variază de la 550 de lei la 875 de lei în dependență de specii, ne referim acum la specii tari. Lemnul moale variază de la 350 de lei la 475 de lei, iarăși specia și entitatea silvică”.
Cei care nu au reușit să depună până la 31 iulie cereri pentru procurarea lemnelor de foc la primărie, se pot adresa direct la ocolul silvic, a spus Iulian Mamai.
Potrivit Biroului Național de Statistică, peste 680 de mii de familii din Republica Moldova își încălzesc locuințele cu lemn sau cărbune, alte 285 de mii cu gaze naturale, iar 165 de mii au încălzire centralizată.