24 februarie, 12:46
1 095
0
Moldovenii din Italia, îndemnați să se abțină de la frecventarea locurilor publice
24 februarie, 12:46
1 095
0

Cetățeni moldoveni din Italia sunt îndemnați să se abțină de la călătorii și de la frecventarea locurilor publice.

Foto: unica.md

Într-un comunicat emis presei, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene recomandă moldovenilor să iasă din casă doar în cazurile de strictă necesitate, precum şi să întreprindă acțiunile necesare referitoare la igienă şi dezinfecție, transmite Știri.md.

La fel, întru evitarea aglomerațiilor şi expunerii la riscurile de infecții, pe perioadă respectivă, moldovenii sunt rugați să se adreseze pentru servicii consulare, doar în cazuri de urgență şi situații excepționale, la Consulatele Republicii Moldova din Milano și Padova.

Autoritățile le recomandă cetățenilor Republicii Moldova aflați în Italia să respecte cu strictețe indicațiile autorităților italiene referitoare la situația epidemiologică.

Ministerul italian al Sănătății a pus la dispoziție, pe portalul dedicat, lista de întrebări și răspunsuri, sfaturi pentru călători și recomandări pentru a diminua riscul de expunere sau de transmitere a virusului. 

De asemenea, cetățenii pot apela non-stop numărul verde 1500, la care se comunică informații în limbile italiană, engleză și chineză.

În acest sens, MAEIE reiterează că cetățenii Republicii Moldova care se confruntă cu o situație dificilă pe teritoriul Italiei pot solicita asistență consulară de urgență la următoarele numere de urgență:

Ambasada Republicii Moldova la Roma: +39 3294421091;

Consulatul General de la Milano: +393206108989

Consulatul din or. Padova: +393805905331

Centrul de Apel al MAEIE: 0 80 090990 (apeluri din Republica Moldova)

sau +373 22 788722 (apeluri din străinătate).

Știri.md amintește că patru persoane au murit după ce s-a infectat cu coronavirus, în Italia.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter