Moldoveni, implicați în migrația ilegală a cetățenilor afro-asiatici
Un grup criminal specializat în migrația ilegală a cetățenilor afro-asiatici la frontiera moldo-română a fost destructurat de angajații Poliției de Frontieră din cadrul Direcției regionale Sud, sub conducerea Procuraturii Cahul.
Foto: Colaj știri.mdÎn urma investigațiilor efectuate în septembrie 2025, s-a stabilit că membrii grupului, format din cetățeni moldoveni și străini, aveau roluri bine determinate. Trei dintre ei erau responsabili de asigurarea facilitării trecerii ilegale din Republica Moldova în România, în scopul obținerii unui profit financiar, transmite Știri.md.
„Din declarațiile victimelor, pentru care a fost organizată migrația ilegală, s-a stabilit că aceștia ar fi achitat mijloace financiare începând din țara de origine și inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova”, comunică Poliția de Frontieră.
La 1 noiembrie curent, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile suspecților, de unde au ridicat trei mijloace de transport, mijloace bănești, dispozitive electronice și alte obiecte de interes, utilizate în activitatea infracțională.
Persoanele implicate au fost reținute pentru 72 de ore, iar ulterior instanța de judecată le-a aplicat măsura preventivă de control judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările continuă.