main logo
1344

Moldoveni duși ilegal în Rusia: Cum activa gruparea infracțională anihilată

O grupare infracţională organizată pe migrație, din care fac parte cetăţeni moldoveni, cu reședința în regiunea transnistreană, cât și cetățeni ai Federației Ruse și Republicii Belarus, a fost destructurată de oamenii legii.

Moldoveni duși ilegal în Rusia: Cum activa gruparea infracționalăFoto: border.gov.md

Potrivit informațiilor, timp de mai multe luni, polițiștii de frontieră au acumulat date precum că mai mulţi cetățeni din Republica Moldova, care intenționau să ajungă la muncă în Federația Rusă, au fost atrași în activitatea prejudiciabilă a grupării, transmite Știri.md

Astfel, lor le-au fost date promisiuni că vor fi transportați în Federația Rusă, contra unei sume variabile de bani între 40.000-60.000 de ruble rusești, chiar dacă legal acest fapt nu putea fi realizat.

Conform materialului probatoriu, cel puțin trei membri ai grupării, atrăgeau, prin plasarea anunțurilor camuflate în rețele sociale, alți cetățeni din Moldova, care doreau să ajungă ilegal în Federația Rusă.

Aceştia îi transportau cu un autocar, prin tranzitarea Ucrainei și Republicii Belarus, în Federația Rusă, prezentând autorităților ruse acte de identitate și călătorie false.

Prin urmare, la sfârșitul lunii decebrie 2020, a fost reținut autocarul în care se aflau cetățeni moldoveni în timp ce se deplasau spre Federația Rusă. La volan se afla chiar unul din membrii grupării criminale cercetate.

Tot atunci, asupra șoferului au fost depistate și ridicate acte oficiale cu semne vădite de falsificare.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul IGPF pentru continuarea cercetărilor, fiind inițiată urmărire penală pe fapta organizării migrației ilegale, săvârșită de o grupare criminală organizată, pentru care se prevede amendă între 57.500 - 67.500 sau închisoare de la 5 la 7 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe termen de 3-5 ani.

Totodată, unul din membri grupării, în vârstă de 45 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ceilalţi membri identificați sunt cercetați în libertate, cooperând activ cu organul de urmărire penală.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării