main logo
864

Moldovence obligate să se prostitueze în Italia. Un bărbat, reținut

Un bărbat cu vârsta de 42 de ani, membru al unui grup infracţional, a fost arestat pentru 30 de zile fiind suspectat de proxenetism.

Moldovence obligate să se prostitueze în Italia. Un bărbat, reținut

Acesta, împreună cu o moldoveancă, a format un grup specializat în organizarea practicării prostituției de către moldovence pe teritoriul Italiei, transmite Știri.md.

Timp de o lună de documentare ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au stabilit că, bărbatul în complicitate cu femeia, care se afla în Italia, au determinat două tinere de 22 și respectiv 23 de ani, domiciliate în zona de centru a ţării, să practice prostituţia în Italia, în schimbul sumei de 2.000 euro, lunar. 

Zilnic, fetele urmau să deservească în jur de 10-15 clienți.

De asemenea, în urma acțiunilor de investigații s-a stabilit că suspecţii și-au desfășurat activitatea ilegală mai bine de un an, timp în care au racolat în scopul practicării prostituției pe teritoriul Italiei mai multe tinere din Republica Moldova.

Pentru a ajunge la locul destinației, suspectul în complicitate cu femeia au perfectat din surse financiare proprii actele tinerelor. Astfel, la 14 februarie,  2019, suspectul urma să le trimită la destinație cu microbuzul de pe ruta Chişinău-Italia, ultimele fiind aşteptate de complicele bărbatului.

În urma descinderilor, la 13 februarie, la domiciliu, poliţiştii l-au reţinut pe bărbatul suspect. 

De asemenea, au fost depistate și tinerele care, în dimineaţa zilei de 14 februarie, urmau să fie transportate în Italia. 

La fel, au fost depistate şi ridicate mai multe documente probatorii de transferuri bănești efectuate din Italia de către complicele suspectului.

La 15 februarie curent, în privința suspectului a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 de zile, iar în privința complicelui acestuia urmează a fi desfășurate toate acțiunile ce se impun în vederea reținerii acesteia.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 220 alin. 2 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de „Proxenetism” se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 7 ani.

Polițiștii continuă acțiunile operative de investigații, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, persoanelor implicate în schema infracțională, identificarea altor tinere racolate, dar și în vederea identificării și confiscării mijloacelor bănești și altor bunuri obținute pe calea criminală.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării