sporter Logo
main logo
main logo
345

Moldovean prins la frontieră cu asigurare falsă. Polițiștii au deschis dosar penal

Un bărbat de 26 de ani, cu dublă cetățenie, română și a Republicii Moldova, este cercetat de polițiștii de frontieră români după ce a prezentat la control, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, o poliță de asigurare care s-a dovedit a fi falsă.

Moldovean prins la frontieră cu asigurare falsă. Polițiștii au deschis dosar penalFoto: Poliția de Frontieră Română

Cazul a fost înregistrat pe 18 martie, în jurul orei 10:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, din cadrul ITPF Iași. Tânărul s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control la ieșirea din România, în calitate de șofer al unui autoturism înmatriculat în Franța, transmite Știri.md.

În timpul verificărilor, acesta a prezentat o poliță de asigurare similară celor emise de autoritățile franceze. În urma controalelor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că documentul nu întrunea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Potrivit autorităților, bărbatul a declarat că a cumpărat asigurarea de la o firmă specializată din Franța și că nu ar fi știut că documentul este fals.

În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru fals material în înscrisuri sub semnătură privată, iar la finalul anchetei urmează să fie dispuse măsurile legale.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici