main logo
509

Moldovean, prins cu permis de şedere italian cumpărat cu 100 de euro

Un moldovean de 29 de ani a fost prins de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa cu un permis de şedere fals.

Moldovean, prins cu permis de şedere italian cumpărat cu 100 de euroFoto: politiadefrontiera.ro

Incidentul a avut loc vineri, 21 ianuarie, în jurul orei 18:45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, transmite Știri.md.

Tânărul a prezentat vameșilor alături de documentul de identitate și un permis de şedere cu însemnele autorităţilor din Italia. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul de şedere nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul prin intermediul patronului firmei unde lucrează, în Italia, contra sumei de 100 euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării