main logo
1002

Moldovean de 22 de ani la volanul unui BMW luxos, prins cu permis fals

Un moldovean de 22 de ani a fost prins de polițiștii de frontieră români cu un permis de conducere polonez fals.

Moldovean de 22 de ani la volanul unui BMW luxos, prins cu permis falsFoto: politiadefrontiera.ro

Totul s-a întâmplat ieri, 12 august, în jurul orei 01:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – judeţul Botoşani, transmite Știri.md.

Moldoveanul s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei la volanul unui BMW luxos înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, tânărul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, cu datele de identificare şi fotografia sa.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

Cu privire la document, tânărul a declarat că în timp ce se afla la muncă în Germania a decis să obţină un permis de conducere şi pentru categoria C, pentru a obţine un loc de muncă mai bine plătit.

A luat legătura cu un conaţional care se afla în Polonia şi care l-a ajutat să obţină permisul contra sumei de 4500 de euro, fiind convins că este un document autentic.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării