Moldova va semna un acord de cooperare în domeniul apărării cu Polonia
Republica Moldova va semna un acord de cooperare cu Polonia în domeniul apărării. Inițierea procesului de negociere a fost aprobată miercuri de executiv.
Imagine simbolPotrivit Ministerului Apărării, inițiativa e necesară pentru consolidarea cadrului interministerial de cooperare și dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniul apărării, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Astfel, parteneriatul va fi aprofundat în mai multe domenii, inclusiv politica de apărare și planificarea strategică, instruirea și desfășurarea exercițiilor militare, educația și cercetarea, precum și comunicarea strategică.
„Această cooperare va contribui la avansarea procesului de modernizare a armatei naționale, sporirea securității naționale și garantarea unui mediu sigur și stabil pentru cetățeni”, a declarat ministrul apărării, Anatolie Nosatîi.
Hotărârea Guvernului prevede atât inițierea negocierilor asupra proiectului de acord, cât și aprobarea semnării acestuia, urmând ca documentul să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.