point Logo
main logo
main logo
397

Moldova va adera la două convenții europene din domeniul protecției animalelor

Republica Moldova se va alătura Convenției europene pentru protecția animalelor în timpul transportului internațional și Convenției europene pentru protecția animalelor de fermă. Comisia pentru politică externă a aprobat astăzi, 23 martie, avizele consultative privind semnarea acestor documente.

Moldova va adera la două convenții europene din domeniul protecției animalelorImagine simbol

Autoritățile susțin că varianta revizuită a Convenției europene pentru protecția animalelor în timpul transportului internațional stabilește obligații juridice pentru statele părți, în vederea asigurării bunăstării animalelor pe durata transportului internațional (rutier, feroviar, naval sau aerian), transmite Știri.md.

„Prevederile includ norme privind temperatura, ventilația, necesarul de apă și hrană, precum și asigurarea unui spațiu adecvat în mijloacele de transport”, au explicat membrii Comisiei pentru politică externă. 

Documentul inițial a fost semnat în anul 2003 de majoritatea statelor europene.

Convenția europeană pentru protecția animalelor de fermă stabilește norme minime comune pentru protecția animalelor crescute în scopuri agricole (inclusiv pentru producția de alimente, lână, piei și blănuri). Aceasta prevede asigurarea unor condiții corespunzătoare de creștere, îngrijire și bunăstare, indiferent de sistemul de exploatare utilizat, având drept scop prevenirea suferinței inutile și armonizarea legislației naționale cu standardele europene în domeniu.

Documentul a fost deschis spre semnare în anul 1976, la Strasbourg. În prezent, la convenție sunt parte principalele state europene, inclusiv toate statele membre ale Uniunii Europene.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici