main logo
1623

Moldova, Ucraina și Georgia, separate în barca alegerilor din Rusia

Publicațiile din Ucraina și Georgia scriu despre reacția Departamentului de Stat la cooperarea Rusiei, fără acordul Ucrainei, Georgiei și al Republicii Moldova, cu regimurile ilegale pentru organizarea alegerilor în Duma de Stat.

Moldova, Ucraina și Georgia, separate în barca alegerilor din RusiaFoto: știri.md

„Statele Unite condamnă organizarea de către Rusia a birourilor de votare pe teritoriul Georgiei, Moldovei și Ucrainei fără consimțământul acestor state”, a postat pe Twitter, Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Comentând actul de sfidare a dreptului internațional, Vladimir Socor, cercetător la fundația Jamestown, notează că asemenea „operațiuni electorale” au devenit posibile după „pașaportizarea” sistematică, la fel de ilegală, a locuitorilor acestor teritorii.

Din punct de vedere al dreptului internațional, relevă expertul, teritoriile în cauză aparțin Moldovei, Georgiei și, respectiv, Ucrainei, iar rezidenții lor sunt, din punct de vedere tehnic, cetățeni ai acelor țări. 

Cu toate acestea, în opinia Rusiei, Crimeea ar aparține Rusiei; Abhazia și Osetia de Sud sunt „state independente”. 

În timp ce Donbas și Transnistria sunt ocupate, de facto, de Rusia, deși Rusia neagă oficial că a confiscat aceste teritorii din Ucraina și, respectiv, din Moldova.

Rusia a deschis în regiunea transnistreană a Republicii Moldova un număr record de 27 de secții de votare, aparent calculat, pentru a obține participarea maximă a celor 220 000 de deținători de pașapoarte ruse din raioanele din stânga Nistrului ale Moldovei. 

Spre comparație, în Germania Rusia a cooperat cu autoritățile țării pentru deschiderea a 16 secții de vot. Această operațiune a fost efectuată ilegal, fără acordul guvernului moldovean, pe teritoriul recunoscut la nivel internațional (chiar și de Rusia) ca teritoriu moldovenesc.

Cu toate că Rusia a programat alegerile din timp, cele trei țări vizate nu au reușit să pregătească un răspuns coordonat și nu reușesc, din nou, să își coordoneze protestele după acest fapt, menționează Vladimir Socor.

Potrivit expertului de la Jamestown, Republica Moldova, Ucraina și Georgia au reacționat separat și, dintre toate, declarația MAEIE al Moldovei este vădit cea mai slabă. Ea are forma unui comentariu al biroului de presă al ministerului, adică, cel mai scăzut nivel și nu este adresată Rusiei, ci publicului în general. 

Instituția doar „regretă că, în pofida poziției expuse în mod consecvent de către autoritățile moldovenești, partea rusă a acționat de o manieră care nu corespunde principiului suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”. 

În mesajul Chișinăului nu este menționată Ucraina, Georgia, teritoriile ocupate de ruși sau solidaritatea dintre aceste trei țări în situația lor comună.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării