main logo
645

Moldova și-a restabilit drepturile asupra unui sanatoriu din Ucraina

Guvernul Moldovei şi-a restabilit drepturile asupra sanatoriului "Moldova" din Odesa cu ajutorul instanţei ucrainene.

Moldova și-a restabilit drepturile asupra unui sanatoriu din UcrainaFoto: infotag.md

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta scrie presa din Ucraina, transmite Știri.md

Potrivit publicaţiei, decizia a fost luată de Curtea de Apel Sud-Vest a Ucrainei, unde s-a adresat Cancelaria de Stat a Moldovei. La cererea Cancelariei, instanţa a anulat decizia anterioară a instanţei primare din regiunea Odesa din 2020 şi înregistrarea sanatoriului "Moldova" ca proprietate ucraineană în anul 2018.

În anul 2008, întreprinderea "SDY-INVEST GRUP" SRL a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a sanatoriului cu Agenţia Proprietăţii Publice din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului al RM. După ce a plătit doar jumătate din cost, compania, prin intermediul instanţelor, a înregistrat obiectul drept proprietate a sa. 

În 2011, Curtea Supremă de Justiţie a Moldovei a anulat decizia privind privatizarea sanatoriului "Moldova" şi l-a inclus în lista obiectelor de privatizare. Conform legislaţiei, până la achitarea integrală a costului proprietăţii şi până la îndeplinirea integrală a obligaţiilor de post-privatizare în baza contractului de vânzare, cumpărătorul nu are dreptul să înstrăineze sau să transmită obiectul contractului fără acordul scris al vânzătorului.

Între timp, "SDY-INVEST GRUP" a vândut de mai multe ori sanatoriul, terenul şi alte obiecte pe teritoriul său, iar Guvernul Moldovei aşa şi nu a primit restul banilor. În plus, noul proprietar nu a plătit creditele la două bănci, deşi trebuia să facă acest lucru conform contractului. 

În afară de returnarea bunului în proprietatea Guvern, de la compania "SDY-INVEST GRUP" SRL va fi percepută în favoarea Cancelariei de Stat suma de 38.250 grivne (aproximativ 1.250 de euro) drept cheltuieli de judecată. Decizia poate fi atacată la Curtea Supremă a Ucrainei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării