main logo
3007

Moldova, săracă și în păduri: Câte 3 hectare sunt tăiate zilnic

În Republica Moldova, doar 11 la sută din teritoriu este acoperit cu păduri, asta chiar dacă necesarul este de cel puţin 30%. Doar că, fondul forestier, şi aşa sărac în comparaţie cu alte ţări, se micşorează de la o zi la alta.

Moldova, săracă și în păduri: Câte 3 hectare sunt tăiate zilnicFoto: ziaruldeiasi.ro

Potrivit statisticilor, în ţara noastră se taie câte trei hectare de pădure la fiecare oră, iar zilnic sunt defrişate 73 de hectare forestiere, transmite Știri.md cu referire la trm.md.

Pentru a conştientiza importanţa pădurilor, Moldova, la fel ca şi alte ţări, marchează Ziua Internaţională a Pădurilor.    

În oraşul Sângera, din municipiul Chişinău, sunt peste 70 de hectare de păduri. În acest an, autorităţile locale preconizează să sădească peste două mii de copaci.

Însă până atunci, au loc lucrări de salubrizare a suprafeţelor forestiere. 

„Lemnul deja adunat îl colectăm, după salubrizarea aceasta igienică. Îl depozităm şi îl ducem la persoane social-vulnerabile de la noi din teritoriu. Anul trecut am dus în jur de 20 de metri cubi de lemn la persoanele social-vulnerabile”, a menţionat Sergiu Ţurcan, specialist în Relaţii cu Publicul, Primăria Sângera. 

Potrivit Ministerului Mediului, până la sfârşitul acestui an va fi lansat Programul Naţional de Împădurire. Iar în acest mod vor fi reduse defrişările, dar şi calitatea mediului se va îmbunătăţi.

În plus, autorităţile şi-au propus să sporească suprafaţa terenurilor împădurite cu aproximativ zece mii de hectare pe an. 

„Asta însemnă că ar trebui să ne dublăm suprafaţa de păduri. În paralel suntem în discuţii cu diferiţi parteneri pentru a atrage investiţii financiare, pentru a finanţa acest program, suntem în proces de identificare a terenurilor unde putem să împădurim. Suntem în comunicare cu autorităţile publice locale”, a afirmat ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu.

În Republica Moldova sunt peste 400 de mii de hectare de pădure.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării