Moldova lansează un proiect de 7,9 milioane de dolari pentru refacerea ecosistemelor
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, împreună cu reprezentanții Grupului Băncii Mondiale, au lansat proiectul „Restaurarea ecosistemelor pentru prevenirea poluării marine – RE-MAP”, care vizează curățarea apelor, refacerea ecosistemelor și îmbunătățirea calității vieții populației.
Imagine simbolProiectul are trei direcții principale de intervenție: restaurarea ecosistemelor forestiere, refacerea pășunilor și restaurarea zonelor umede. Aceste acțiuni au ca scop reducerea poluării, protejarea resurselor de apă și restabilirea echilibrului natural, transmite Știri.md.
Intervențiile vor fi realizate în 15 raioane, inclusiv Soroca, Florești, Orhei, Criuleni, Anenii Noi și Ștefan Vodă, în special în zonele situate de-a lungul fluviului Nistru. Proiectul prevede plantarea a 1.800 de hectare și elaborarea unui plan de management silvopastoral pentru 10.000 de hectare.
Obiectivul principal este extinderea suprafețelor gestionate durabil în bazinul fluviului Nistru, prin restaurarea ecosistemelor degradate — păduri, pășuni și zone umede —, reducerea eroziunii solului și a poluării apelor, precum și refacerea funcțiilor naturale de retenție și filtrare a apei. Astfel, autoritățile urmăresc creșterea rezilienței la efectele schimbărilor climatice.
Autoritățile subliniază că crizele recente au evidențiat importanța strategică a Nistrului și dependența comunităților de resursele de apă și de un mediu sănătos.
Proiectul va fi implementat în perioada 2026–2030 și face parte dintr-un program internațional mai amplu, care reunește mai multe state și urmărește protejarea apelor și a ecosistemelor marine prin reducerea poluării și restaurarea mediului natural.
Inițiativa este finanțată printr-un grant de 7,9 milioane de dolari oferit de Fondul Global de Mediu.